O grămadă de penisuri se sprijină pe față, Rață - Wikipedia

Skip Next Am auzit de Toate drepturile asupra textelor aparţin autorului Răzvan T. Coloja iar textele incluse aici nu pot fi reproduse fără acordul explicit al acestuia.

De asemenea, colecţia de faţă este distribuită în mod gratuit şi nu poate fi vândută ori reprodusă în parte ori în întregime în antologii sau lucrări de orice fel fără acordul scris al autorului.

You're the truth, not I. O grămadă de penisuri se sprijină pe față de zi veneau la el zeci de oameni, rând pe rând se aşezau pe scaunul din răchită din faţa biroului, îşi spuneau numele, îşi depănau jumătate din viaţa amărâtă şi se rugau de el să le găsească un loc de muncă în străinătate. Genul de oameni gata să strângă căpşuni şaisprezece ore pe zi. Să taie iarba. Să facă podelele camerelor de hotel să strălucească. Să poarte tăvi pline cu băuturi în baruri aglomerate.

Genul de oameni ai căror vise şi speranţe şi siguranţă se află în mâinile celui dispus să-i aşeze undeva în capul listei. Să-i urce în autobuzul acela mizer alături de alţi treizeci de viitori milionari.

Genul de oameni care ar face cu adevărat orice. Genul de oameni care, atunci când îi întrebi ce ar fi dispuşi să facă pentru opt sute de euro pe lună, îţi răspund cu fraze la capătul cărora tronează aproape întotdeauna un semn de exclamare. Iar tipul ăsta de care am auzit, căsca pe ascuns sub birou atunci când se prefăcea că se apleacă după o agrafă invizibilă.

Tipul ăsta se uita fix prin ei şi se gândea la femei dezbrăcate şi cum va copia de pe Internet încă un film porno imediat ce persoana din faţa lui va pleca. Şi le recita aceeaşi poezie despre cum totul va fi oxigen de erecție, despre cum vor ajunge bogaţi şi respectaţi când se vor întoare acasă. Le recita din minte actele de care vor avea nevoie, mâncarea pe care o vor servi în intimitatea camerei lor mici, le spunea despre cum valurile mării sunt admirabil de mari în perioada asta a anului acolo unde vor merge ei să lucreze.

În ţara aia în care cel mai sărac om o duce mai bine decât ei. După primele două sute de persoane care încep subit să plângă în faţa ta, începe să nu-ţi mai pese. Unora care sunt mai timizi le permiţi să fumeze. Le permiţi să întrebe de două-trei ori aceeaşi chestie.

Le dai asigurări în plus. Le spui că peste şase luni vor avea destui bani să-şi ducă acolo iubita. Soacra şi cele trei mătuşi bolnave.

În timp punctele corpului uman pentru erecție le prezintă contractele şi imagini cu hotelul în care vor iritarea penisului, ceea ce nu le spune este cum în urmă cu trei săptămâni, o femeie a fost bătută la sânge de patronul la care lucra.

Despre cum osul feţei îi iese şi acum prin obraz din cauza ghiulului greu care i-a redecorat faţa. La fel cum ei nu-i spusese despre cealaltă colegă a ei care a fost sechestrată timp de două luni şi jumătate într-un conac din pădure. Despre cum băiatul şefului i-a confiscat paşaportul şi i l-a închis într-un seif până în ziua în care ea ar fi de acord să-i desfacă cu gura fermoarul pantalonilor. În loc de asta, lasă imaginile să vorbească de la sine iar persoana din faţa lui, dacă ar fi cu treizeci de ani mai tânără, ar aplauda veselă şi ar da din picioare ca un copil tembel.

Tipul ăsta de care am auzit e cel la care trebuie să mergi dimensiunile și tipurile penisului vrei să torni beton în Italia. Cel căruia i te adresezi când te-a prins o poftă subită de a spăla maşini în Noua Zeelandă sau de a coace pâine pentru jumătate din Franţa. Te va trimite să te odihneşti la umbra Turnului din Pisa şi se va asigura că vei fi şi plătit pentru asta. În timp ce le împinge contractul pe masă cu un gest mecanic, cu degetele răsfirate chiar deasupra ultimului paragraf, le spune că fericirea nu e aici, e peste hotare.

Acolo unde dacă bâgui cât de cât o limbă străină, eşti echivalentul masterandului la care nu poţi nici spera aici. Le întinde pixul chinezesc şi le spune că peste un an s-ar putea să lucreze el pentru ei. Peste un an ei vor fi de partea cealaltă a mesei iar el se va ruga să primească un loc de muncă. Pentru că îşi vor permite să-i dea unul.

United States of Porno

Le spune să nu uite de el şi le trage cu ochiul. Şi semnează.

Toţi semnează. Cu lacrimi formându-se acolo unde pleoapa de sus face colţ drept cu cea de jos, cu zâmbete largi şi bete care strigă să lase dinţii să se dezvelească, semnează apăsat şi grijuliu.

Tipul ăsta de care am auzit, tipul ăsta trimite lunar cam de oameni. Majoritatea muncitori, majoritatea actuali şomeri.

AH! % maresti penisul metode naturale > Acțiune imediată!

Majoritatea încercând să pară sănătoşi şi apţi de lucru. Cam în felul în care cei de la Auschwitz încercau să pară sănătoşi şi gata de sapă în săptămâna trierii. Trimite femei casnice care trebuie să întreţină un soţ veşnic beat.

Specii de rațe și hrănirea[ modificare modificare sursă ] Rațele scufundătoare Aythyinae și rațele marine se hrănesc sub apă. Pentru a se scufunda mai ușor, ele sunt mai grele decât celelalte rase de rațe, chiar dacă le este mai dificil să zboare. Rațele din subfamilia Anatinae rasă care cuprinde și rața de curte se hrănesc la suprafața deși pot prinde și alte vietăți subacvatice, atâta timp cât pot ajunge cu gâtul la ele, fără să se scufunde complet. Un boboc de rață rățușcă Împerecherea[ modificare modificare sursă ] La speciile nordice de rață, masculii de rață rățoii au un penaj mai extravagant, pentru a atrage femelele.

Trimite tipi cu şase copii acasă, toţi o grămadă de penisuri se sprijină pe față după rechizite şcolare şi ciocolată. Trimite pensionari pe caz de boală, bătrâni care în acte au 40 de ani dar s-au născut prin Băieţi prea harnici ca să termine liceul, tipi care la sfârşitul clasei a douăsprezecea le povesteau colegilor cum în scurt timp vor fi manageri şi patroni şi şefi de tură.

Foşti studenţi la stomatologie, acum zugravi cu diplomă.

Rață - Wikipedia

Experţi în tinichigerie. Vrăjitori ai burlanelor din aliaj de cositor. Şi ce trebuie spus despre tipul ăsta care acum stă în biroul lui vechi, cu teancul de contracte trase la Xerox lângă el, este că habar nu are cum în Japonia, televiziunea e altfel decât la noi. Pornografia e altfel decât la noi. Ideea lor despre un soap opera decent implică săbii şi relaţii între persoane de acelaşi sex.

Pledoaria lui Patrick Brăila - DoR

Când vezi la televizor trei bărbaţi urcând un munte din carton pentru premiul acela din vârf, când îi vezi cum se agaţă de cordoanele de siguranţă în aplauzele acelora pe care nu-i observi niciodată pe ecran, ceea ce trebuie să înţelegi este că în Japonia, până şi show-urile sunt diferite.

În loc să faci slalom printre bureţi în formă de hidranţi, în Japonia producătorii te pun să te ungi cu ulei şi să-ţi dai foc la cur.

Pentru o sută de puncte în plus, trebuie să te îmbraci în colanţi şi să te laşi târât pe jos de o maşină condusă de pitici.

Pitici cu barbă. Iar tipul ăsta de care am auzit, el habar nu are cât de diferită e viaţa dincolo pentru că nu a ieşit niciodată din ţară. A vizitat Montpellier-ul, s-a plimbat printre dealurile de ciment din San Francisco, a făcut baie în Mediteraneană, dar numai în poze. Ştie că în Portugalia temperatura se ridică uneori la 38 de grade când ieşi la cules portocale, că starea de leşin te cuprinde imediat ce ai încărcat cel de-al treilea coş pe bancheta din spate a remorcii deja pline.

Ştie că pentru a lucra în Luxembourg e nevoie ca ambii părinţi să fie de naţionalitate luxembourgheză, că oficiul de relaţii cu publicul din Ministerul Muncii e deschis doar patru ore pe zi şi nu acordă vize pentru şedere prelungită, ştie că în Marea Britanie e lipsă de ingineri pirotehnişti.

Dar ce nu ştie e că, în Japonia, filmele erotice cu adevărat căutate sunt cele considerate degradante în restul lumii. Cele pe care le poţi poziţiona undeva între sexul cu animale şi snuff. Faptul că ideea de erotism a asiaticilor este de a îndesa broaşte râioase în ciorapii de nailon ai unei tinere de optusprezece ani nu-i interesează pe majoritatea clienţilor tipului ăstuia, dar uneori, o asemenea informaţie îţi poate schimba viaţa.

Într-o zi de vară, pe uşa biroului tipului ăstuia a intrat o fată. Cu corpul ei frumos şi puţin prea plin la coapse, s-a apropiat de el şi i-a spus că vrea să lucreze. Bani să iasă. Iar tipul ăsta, în timp ce-i povestea despre oraşele curate ale Norvegiei şi volumul redus de muncă pe care va trebuie să-l presteze, tipul ăsta derula în mintea lui ani de zile. Dincolo de facultatea de turism şi protecţia mediului, dincolo de liceu, undeva prin clasa a şaptea.

Pledoaria lui Patrick Brăila

În timp ce-i spunea că necesarul de acte ce vor trebui completate e atât de gros şi aici arată cu două degete apropiate cât de gros etipul ăsta îşi aduce aminte de palma primită de la profesoara de geografie în acea zi de joi. O zi de joi de toamnă.

Fata clipeşte des şi-şi aranjează fusta care se termină undeva deasupra genunchilor, lăsându-i descoperite gambele proaspăt epilate. Genul de gambe după care se uită bărbaţii căsătoriţi pe stradă.

Dar era al doilea sezon, aşa că şosetele au evoluat de la cele sport gen American Pie, la ciorapi satinați de culoarea pielii, legați la bază. Eu am fost unul dintre ei. Cămara era o încăpere mică din ciment, la subsolul unui club bucureștean. Era august, caniculă, iar aerul condiţionat trebuia oprit ca să nu facă zgomot.

Cu degetele lungi şi unghiile acoperite de ojă roz se joacă cu un colţ de hârtie, acelaşi colţ care al contractului pe care tipul ăsta speră că ea îl va semna.

Colţul ăla reprezintă comisionul lui. Recompensa pentru fiecare om ce trece graniţa datorită poeziei sale. Ceea ce tipa face este să se joace cu partea lui de bani, cu monologul pregătit de dinainte şi care trebuie rostit zi de zi dacă vrei să fii la rândul tău plătit.

Şi întocmai precum treizeci la sută din ceilalţi, tipa spune brusc că ea vrea bani. Mulţi bani. Tipa vrea atât de mulţi bani încât până în iarnă să poată să se întoarcă în ţară cu maşină, casă şi — dacă se poate — un logodnic mulatru. Atât de bogată încât să ia înapoi nu autobuzul ci un Mercedes second-hand. Un zbor la clasa întâi, al specialist penis bilet costă în mod normal cât salariul ei actual de secretară.

Şi încă ceva. Tipa îi spune că ar face orice. Aproape orice, cu accent pe aproape. Şi în timp ce tipul ăsta de care am auzit se lasă pe spate în scaun, scaunul scârţâie în imensitatea goală a încăperii iar el îşi drege vocea.

În loc să se gândească cum japonezii se distrează îndesând caracatiţe vii în vaginul femeilor din filmele porno, tipul îşi aduce aminte cum, imediat după ce a primit palma respectivă, imediat ce profesoara din generală a urlat la ei, colega din faţa lui s-a întors şi i-a rânjit sinistru.

I-a rânjit cum îi rânjeşti unui om pe care îl deteşti. Cum îi rânjeşti unui om căruia urmează să-i faci ceva nespus de rău.

În Japonia, ceea o grămadă de penisuri se sprijină pe față bărbaţii din producţiile erotice fac este să introducă pui de ţipar în anusul femeilor. Aplecate peste o masă chirurgicală, ţinute strâns se mâini şi de picioare, pui de ţipar îşi bălăngăne coada lucioasă în afară, cinci centimetri, trei centimetri, un centimetru, apoi dispar în culcuşul cald şi umed al unei post-adolescente.

Apoi altul, şi un altul. Iar când destui ţipari bebeluşi şi confuzi se vor fi înghesuit ca spaghetele în rectul înconjurat de fire de păr, femeia este lăstă în sfârşit liberă să experimenteze cel mai natural orgasm pe care un vibrator din plastic i-l poate dărui.

Ceva din imaginea a patru-cinci tentacule ieşind la lumină de sub clitoris îi excită teribil pe japonezii ăia. Ceva din mirosul de fecale amestecate cu lapte de capră îi face pe bărbaţi să-şi aranjeze scrotul prin materialul pantalonilor. În Japonia, dacă eşti femeie şi ai peste optusprezece ani, ai o şansă din o mie să fii prinsă de trei tipi ascunşi de cagule, închisă într-o cutie din o grămadă de penisuri se sprijină pe față transparent şi afundată cale de zece degete într-o masă colcăitoare de gândaci şi centipede de diferite mărimi.

Toţi vii. Toţi încercâd să se urce pe tine. Apoi, aceeaşi tipi goi, cu cagulele lor trase atent peste faţă, acei tipi goi se vor masturba deasupra ta, întărâtaţi de strigătele tale de disperare. Japonia nu e locul în care soarele e de un portocaliu roşiatic iar pagodele împung cerul la asfinţit. Japonia e ţara în care ţi se trage o pungă de plastic peste cap şi este adus un ponei să te sodomizeze.

Gândeşte-te la sushi şi vei vedea o tânără făcând sex cu un peşte. Ceea ce tipul nu-i spune când fata îl întreabă de transport, este că în ţara samurailor moderni, umilirea femeii e mai la modă în erotism decât lesbienele.

Decât sexul cu negri ori latexul peste fese. Mai apreciat decât o cameră cu zece femei găurindu-se reciproc cu degetele. Iar tipa spune: - Şi cum ar fi Japonia?